Grosu: Trebuie să ne ținem în mobilizare, încordați. Asta fac și cu primarii. Personal mă întâlnesc cu toți primarii care nu sunt de la noi, pe ai noștri îi menținem în tonus. Dacă rezultatul nostru comun va fi prost la toamnă, s-a terminat cu canalizarea, apa, multe lucruri necesare nouă. Dar pentru asta trebuie de pus osul la bătaie. Omul când are o problemă în sat, vine la primar. Nu există apolitici [...] pe toți îi vizează politicul”.

Reacție Ion Ceban, MAN: "Solicit ca instituțiile abilitate să se sesizeze, iar Congresul Autorităților Publice Locale să iasă cu o poziție cu privire la discursul lui Igor Grosu, care a declarat cetățenilor din diasporă că șantajează direct primarii care nu sunt de la PAS. Asta el o spune într-o ambasadă, public, cetățenilor, închipuiți-vă ce discuții au ei în partid!"

Reacția PAS: Adevărul, oricum l-ai formula, este următorul: dacă pierdem calea europeană, pierdem și fondurile europene, ceea ce înseamnă că pierdem și posibilitatea de a mai face canalizare, apă, drumuri în sate și orașe, proiecte care costă foarte mult și pe care le-am făcut în ritm accelerat, fără precedent, anume datorită ajutorului european imens.