Plîngău: Îmi pare sincer rău să văd în ce punct ai ajuns, Andrei, și cât de puțini sunt cei care, din naivitate și bună-credință, continuă să-ți creadă teatrul politic. Ai avut cândva o echipă extraordinară, o fracțiune parlamentară puternică și resurse considerabile, dar sub conducerea ta, Platforma DA a pierdut două alegeri consecutive și a ajuns sub pragul de 2%. Din păcate, imaginea ta a devenit o povară pentru partid — și chiar și acum, după patru ani de când nu mai faci parte din Platformă, oamenii ne spun cu reproș: „Lăsați-ne cu Năstase al vostru!”. Andrei, dacă nu pentru tine, măcar din respect pentru propriii tăi copii, ai curajul să te uiți în oglindă și să recunoști că ai greșit. Mi-e rușine și milă, omenește vorbind, să văd cum continui să te folosești de aceleași doamne în vârstă, care nu bănuiesc nici pe departe cât de bine o duci și cât de cinic le manipulezi.
Mă acuzi că am vândut partidul pentru două locuri de deputat? Andrei, partidul a votat să nu participe-n alegeri și oamenii au făcut acest gest pentru țară și pentru Platforma DA. Pentru că dincolo de supărările pe PAS, noi cu toții vrem în UE și să nu vină Șor, Dodon, Ceban (ai uitat la cererea cui ți-a fost anulat mandatul de primar), oameni care ți-au devenit prieteni, aliați. Am făcut-o pentru partid, pentru că e mai bine să ai 2 voci în parlament, decât să chinui lumea, fără șanse prea mari de a accede în Parlament.
Chiar nu ți-e rușine să apari la fiecare scrutin, să răscolești frustrări și să otrăvești spațiul public? Mi-e teamă că, în ritmul în care te prăbușești, până și Plahotniuc va ajunge să ți se pară un aliat politic, ,,victimă a regimului”, ,,stat capturat”.
Fostul lider al Platformei DA, Dinu Plîngău, i-a răspuns azi: La alegeri ca la zarabotkă. În contextul tot mai frecventelor atacuri din partea lui Năstase asupra mea și a Platformei DA