Deputatul Marian publică detalii despre legea cu privire la parcările ilegale și evacuarea de automobile
Vehiculele vor putea fi ridicate doar dacă vor întruni cel puțin una din cele 12 condiții de mai jos:
1. dacă blochează alte vehicule și/sau accesul altor vehicule;
2. este staționat pe o trecere de pietoni sau înainte de aceasta la o distanță mai mică de 5 m;
3. este staționat pe trotuar sau pe gazon;
4. blochează accesul la scări, rampe sau la planurile înclinate de bordură, destinate persoanelor cu dizabilități locomotorii și altor persoane cu mobilitate redusă;
5. crează obstacole pentru activitatea vehiculelor speciale, destinate pentru întreținerea și repararea drumurilor, pentru salubrizare și pentru serviciile de utilitate publică;
6. este staționat pe o trecere la nivel cu calea ferată sau mai aproape de 50 m de aceasta;
7. este staționat într-un tunel, pe un pod, pe un viaduct, pe o rampă ori sub acestea;
8. este staționat într-o stație a vehiculelor de rută sau la o distanță mai mică de 25 m de aceasta;
9. este staționat într-o intersecție sau la o distanță mai mică de 15 m de aceasta;
10. este staționat cu nerespectarea cerințelor agentului de circulație, atunci când vehiculul crează obstacole în desfășurarea unor evenimente publice, pentru trecerea coloanelor oficiale sau atunci când acesta periclitează siguranța publică;
11. blochează accesul pentru încărcarea vehiculelor electrice;
12. este staționat într-un loc de staționare rezervat persoanelor cu dizabilități locomotorii.