Chicu: Atunci în martie era reținut Vitalie Burlacu, fost polițist, care a încercat să mituiască deputați cu 250 000 euro, pentru ca unii din PLDM și PLR să nu voteze Acordul de Asociere cu UE. Acesta a declarat ulterior că banii i-au fost transmiși de Veaceslav Platon.
Ioniță: Asta o scoți. Nu vreau să răspund. O scoți, nici n-o lași, dacă n-o scoți...
Chicu: Apoi Valeriu Munteanu, deputat PL, a declarat că Burlacu era consilierul netitular al lui Ioniță și a publicat o poză cu el într-un restaurant alături de o persoană care susține că sunteți dvs.
Ioniță: Nu, asta o scoți, o fost un atac mediatic asupra mea.
Chicu: Eu nu am mai avut așa situație...
Ioniță: Iată acum o ai!
Chicu: Dar de ce nu vreți? Doar vă întreb. Stați să vă întreb.
Ioniță: Încă odată, nu discuți subiectul. Atunci am fost atacat mediatic, 2 atacuri cele mai puternice din viața mea și nu vreau să vorbesc la tema asta, o porcărie, regizată. Aici ce nu răspunzi... e prostie. A fost un atac al lui Plahotniuc.
Chicu: Asta e meseria mea ca jurnalist să întreb...
Ioniță: Tu nu ești jurnalist, dacă eu ți-am spus să scoți, dar îl pui înapoi. Eu îți spun în limba română. Nu dai interviul, e interzis, ai înțeles?! Dacă tu intri pe teme care mie nu-mi plac...
Apoi Ioniță s-a ridicat de pe scaun, s-a salutat și a plecat. În ciuda avertismentelor repetate, Nicolae Chicu a publicat interviul.
Din aceeași ediție