Cum este mimată „indignarea publică” în Moldova printr-o rețea extinsă de boți: Conturi false și roboți promovează mesaje ostile UE în R. Moldova. Campania digitală este coordonată de pe un canal Telegram rusofon
Deși 96% din conturile implicate operau pe Facebook, doar 40% din totalul comentariilor au fost postate pe această platformă – restul de 60% provenind de pe Telegram. Acest dezechilibru reflectă eficiența scăzută a conturilor false pe Facebook, multe fiind șterse sau suspendate de Meta. Pe Telegram, însă, activitatea a fost masivă și mai greu de monitorizat, conturile vizând canale populare în rândul vorbitorilor de rusă și al comunității găgăuze.