Potrivit unui document, jurnaliștii ar urma să solicite înregistrarea pentru acces cu cel puțin 24 de ore înainte, prezentând o acreditare emisă de „Consiliul Coordonator al Audiovizualului”, autoritate care nu mai există sub această denumire din 2019. De asemenea, pentru a intra în instanțe în alte scopuri decât participarea la procese, cum ar fi intervievarea participanților sau filmarea în spațiile comune, reprezentanții presei ar trebui să obțină și aprobarea conducerii instanței. Organizațiile media semnatare susțin că aceste cerințe nu doar că îngreunează nejustificat activitatea jurnaliștilor, dar și afectează grav dreptul cetățenilor de a fi informați despre actul de justiție. Totodată, ele condamnă lipsa de transparență în procesul de adoptare a regulamentului și excluderea părților interesate din consultările publice.