Printre cei eliberați — Alexandru Sinigur (Nenu), alias „Синий”, capul uneia dintre cele mai periculoase grupări criminale „ЮЖНАЯ”. Condamnat la detenție pe viață în 2006, după extrădarea din Rusia, pentru o serie de infracțiuni deosebit și excepțional de grave comise în Moldova și Ucraina. Lista e lungă: crearea și conducerea unei organizaţii criminale, banditism, luare de ostatici, tentativă și omor premeditat în circumstanţe agravante, dobândire prin şantaj a avutului proprietarului, privaţiune ilegală de libertate. Mai mult, în cazierul lui figurează și participarea în grupul criminal organizat care l-a asasinat pe omul de afaceri Piotr Sarî. În Codul penal, detenția pe viață este prevăzută exclusiv pentru astfel de fapte.