Financial Times: Lui Zelenski îi lipsește talentul diplomatic al lui Emmanuel Macron sau al lui Keir Starmer, liderii europeni care au reușit să construiască unele relații cu Trump în vizitele de succes din această săptămână. Dar, spre deosebire de aceștia, lui Zelenski pare că i-a fost întinsă o capcană de o Casa Albă care a dorit să-l umilească.

The New York Times, cea mai citită publicație americană face trimitere la diferențele între modul în care Roosevelt și Churchill au semnat Carta Atlanticului, în urma căreia SUA au ajutat Marea Britanie să facă față agresiunii germane și modul tranzacțional în care Trump și JD Vance au pătat onoarea Americii, în întâlnirea cu Zelenski. Într-un articol intitulat “Ziua infamiei americane”, Bret Stephans, unul dintre principalii editorialiști NY Times, scrie că: “Vineri a fost o zi îngrozitoare – îngrozitoare pentru Ucraina, pentru lumea liberă, pentru moștenirea unei Americi care a reprezentat cândva principiile Cartei Atlanticului. Roosevelt și Reagan se răsucesc în mormânt, la fel Churchill și Thatcher. Depinde de noi ceilalți să recuperăm onoarea Americii de la gangsterii care au pătat-o ​​la Casa Albă”.

The Guardian: The Guardian atrage atenția că acesta este doar un început și că alianțele europene ale SUA vor avea soarta celei cu Ucraina: “Summitul de apărare de duminică de la Londra al liderilor europeni este acum mai crucial ca niciodată. Astăzi, a devenit clar că lumea liberă are nevoie de un nou lider”.

The Washington Post subliniază atitudinea foarte diferită a lui Trump față de Zelenski, în comparație cu modul extrem de politicos în care vorbește despre Putin