Centrul Naţional de Expertize Judiciare (CNEJ) a afirmat că expertiza ar putea fi finalizată în 2-3 luni din momentul soluționării unor aspecte procesuale în desemnarea unui expert ucrainean de care se ocupă Procuratura Anticorupție (PA).

CNEJ a menționat că expertiza este deja în lucru din octombrie 2024. Debutul lucrărilor a fost amânat din cauza unor cereri de recuzare a experților judiciari. Totodată, se precizează că în urma demersurilor efectuate, a fost identificat și un specialist din Ucraina, iar responsabilii de caz din cadrul Procuraturii Anticorupție (PA) au fost informați despre acest aspect. „Urmează ca PA să întreprindă procedurile necesare pentru desemnarea oficială a acestuia”, se arată în comunicatul emis de CNEJ.