De procurări se va ocupa Energocom, care îl va livra mai departe
Biroul de reintegrare anunță următoarele:
Chișinăul insistă pentru depolitizarea acestui subiect la Tiraspol și a reiterat faptul că pentru a cunoaște exact necesitățile regiunii, reprezentanții întreprinderilor electroenergetice din stânga Nistrului vor prezenta în cel mai scurt timp date dezagregate în privința categoriilor/numărului de consumatori din infrastructura critică (casnici, spitale, școli, centre sociale ș.a.), volumelor de resurse utilizate de aceste categorii în diverse perioade, distribuțiilor pe ore și zile ș.a.
În baza cifrelor obținute, autoritățile constituționale vor putea stabili volumele necesare de gaz și energie electrică ce trebuie contractate pe piața liberă, iar mecanismul de livrare va fi asigurat de Energocom. Compania Energocom a fost desemnată responsabilă de toate achizițiile din acest grant.
Chișinăul insistă pentru prezentarea cât mai rapidă a informațiilor solicitate încă de miercuri seara, pentru a putea iniția achizițiile la prețuri mai competitive, de pe piețele internaționale.