Recean: "Am solicitat demisia dlui Parlicov pentru că era responsabil de gestiunea sectorului energetic, pentru că a admis greșeli ce ne-au adus în criză energetică, am avut încredere deplină în dl Parlicov. Nu m-am gândit că trebuie să verific eu totul în detalii. Am observat zilele trecute lipsa de coordonare între instituții, ea nu a existat nici în procesul de achiziții.

Am solicitat demisia dlui Bînzari, director Energocom - compania nu a achiziționat gaze atunci când a fost posibil, ascunzându-se în spatele unor proceduri birocratice. Astfel, nu au reușit să asigure necesarul pentru perioada de iarnă la cele mai avantajoase prețuri. Companiei i s-au oferit bani, resurse, deci nu ne ascundem în spatele procedurilor birocratice.

Am solicitat demisia dlui Tofilat din componența Consiliului de Observatori MoldovaGaz. Deși nu avea competența, totuși a blocat cumpărarea de gaze de către instituțiile responsabile, atunci când era cel mai convenabil".

Recean a cerut Consiliului de Observatori MoldovaGAZ să pună în aplicare rezultatele concursului pentru șefia nouă de la ModovaGaz: "Aceste persoane fie au blocat, fie nu au acționat la momentul potrivit pentru a achiziționa gaz la cel mai convenabil preț. În loc sa paseze vina, sarcina lor era să asigure țara cu gaz".