Paginile cu cele mai multe postări la care apar astfel de comentarii cu tag-ul ”Călin Georgescu” sau ”Călin Georgescu președinte” ori ”Votez Călin Georgescu” sunt cele ale Elenei Lasconi și Mircea Geoană, în timp ce la Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă nu sunt identificate astfel de comentarii în ultima perioadă, în care a avut loc analiza reporterilor.

(....) Numele lui Georgescu apare menționat atât de des la postările Elenei Lasconi, încât la o postare de pe TikTok cu peste 900.000 de vizualizări, în care candidata USR răspunde la întrebări în cadrul unei dezbateri electorale, algoritmul rețelei a ajuns să sugereze numele “Călin Georgescu” în bara de căutare a secțiunii de comentarii, chiar dacă nu este vorba despre el în videoclip. Acest lucru se întâmplă atunci când algoritmul TikTok asociază cuvintele cheie cu bara de căutare, în momentul în care se observă o frază sau o propoziție specifică care apare de foarte multe ori în comentarii.

Un alt videoclip, ce a strâns peste 2 milioane de vizualizări, publicat de pe un cont ce susține Elena Lasconi, are parte de același “tratament”. Algoritmul TikTok recomandă, la secțiunea de “Search related content”, numele lui Călin Georgescu, chiar dacă nu este menționat deloc în videoclip.