Din aceeași ediție
Supărări în PAS-ul de la Rezina. Partidul Acțiune și Solidaritate își retrage sprijinul politic pentru cinci consilieri din raionul Rezina și îi exclude din formațiune. Despre aceasta a anunțat deputatul Vitalie Jacot, care face trimitere la decizia Biroului permanent național al PAS. Câțiva dintre consilierii vizați au venit cu reacții în context, acuzând parlamentarul de presiuni
„Ei cred, că noi în teritoriu suntem niște proști, care nu avem opinii, nu avem dreptul de a decide și nici dreptul de exprimare. El și alde dânsul cred că noi suntem buni de repartizat ziare și mereu să ne închinăm în fața lor”, susține consilierul Sergiu Bagrin, care spune că supărările au început după ce șeful OT PAS Rezina nu a fost aleasă persoana care și-ar fi dorit cei de la Chișinău