Cu aceste mesaje au fost bombardați cetățenii R. Moldova în zilele premergătoare scrutinului, dar și pe 20 octombrie, când alegătorii s-au prezentat la urne. În spatele campaniei masive de dezinformare se află personaje afiliate grupării criminale Șor și regimului de la Kremlin. Compania VIGEIS S.R.L., fondată în anul 2003 și specializată în confecționarea și vânzarea articolelor de îmbrăcăminte, pare un aliat improbabil al mașinăriei de război hibrid a Rusiei. Totuși, în perioada premergătoare scrutinului din 20 octombrie, firma, fondată de Ecaterina Șpiț, cetățeană a R. Moldova stabilită de mult timp cu traiul în Federația Rusă, a lăsat la o parte confecționarea hainelor și a trecut la ”cusut” o întreagă rețea de propagandă putinistă.

Activitatea call-center-ului este supravegheată din Rusia de unul dintre coordonatorii ”pelerinajelor” preoțești la Moscova - Voronțov Vadim Petrovici.

Mai multe surse din cadrul grupării Șor, cu acces la canalul Stop UE de pe Telegram și chat-bot-urile conexe, ne-au expediat capturi de ecran cu mesajele utilizate de oamenii oligarhului fugar pentru a promova activitatea call-center-ului.

”Bună ziua, colegi! Call-center-ul a început să efectueze apeluri de pe numere kazahe. Nu vă speriați, sunt de-ai noștri. Preveniți-i pe toți!”

”Numărul call-center-ului care va suna simpatizanții. Haideți să distribuim la maximum acest număr, ca oamenilor să nu le fie frică să răspundă” sunt doar câteva dintre mesajele distribuite pe grupurile de Telegram ale lui Șor.