Staff electoral Maia Sandu: Noi am propus ziua de joi în această săptămână ca să oferim cât mai repede cetățenilor această discuție. Se discută încă ziua dezbaterii - noi propunem totuși să fie mai repede, măcar vineri, pentru ca în weekend candidații să aibă timp să meargă în raioane. Echipa noastră a propus studioul televiziunii naționale, echipa contracandidatului a refuzat și a propus o platformă în afara televiziunilor. Noi am acceptat. Echipa noastră a propus un moderator independent, un expert convenit de toți din societatea civilă. Echipa lor a propus să fie 2 moderatori, noi acceptăm și unul, și doi, și trei - acest lucru nu este esențial, dezbaterea contează, nu cine sunt moderatorii. Echipa lor a propus un jurnalist de la Realitatea TV, noi am acceptat. Apoi ei s-au răzgândit și au propus moderator să fie Gheorghe Gonța.
Noi credem că nu este corect să avem 2 moderatori - nu există moderatorii „noștri” și moderatorii „lor”. De accea, acceptăm condițiile pe care ei le cer pentru a participa. Deoarece noi credem că cetățenii merită o dezbatere cât mai curând și ea este mai importantă decât condițiile în care ea se organizează.