Da, referendumul trece, dar asta nu e o victorie care să inspire, din păcate. Este eșecul nostru, ca popor, pentru că nu am discutat cu cei de lângă noi despre adevăr și minciună, ca jurnaliști, că nu am putut explica mai bine și celor care nu se uită la tv, nu citesc ziare sau site-uri că UE nu este despre LGBT sau preluarea pământurilor.
Dar este, în primul rând eșecul guvernării PAS. Și trebuie să recunoască asta azi și să-și asume. Ei și nu alții. Unii au votat NU împotriva UE, dar împotriva PAS-ului, adică a aroganței, incompetenței pe alocuri, a miniștrilor și deputaților care au discreditat guvernarea și odată cu ea și ideea de integrare europeană. Au crezut că doar ei sunt pe acest pământ, doar ei contează și că nu e nimeni mai bun ca ei. Acești oameni au fost păstrați și chiar promovați de PAS deși capitalul lor de imagine e dezastruos, iar asupra lor planează dubii privind integritatea. Lumea aștepta ca ei să fie cercetați penal, dar unde au ajuns? Să fie chiar cei care promovează referendumul. Și oamenilor nu le place când sunt duși de nas.
Campania de informare a referendumului a fost prost gândită. Lumea nu înțelegea pentru ce votează. I se spunea că pentru UE, dar au văzut în buletin că se modifică, de fapt, Constituția. Și s-au speriat. Și au votat din frică. Nu au votat pentru ceva. Au votat împotrivă.
Concluzia e simplă și tristă: Suntem o țară plină de corupție, iar oamenii se vând pentru câteva sute de lei pe care-i primesc AZI și cărora nu le pasă despre ce va fi mâine.