Zilele trecute, în momentul evaluării repetate, acesta a solicitat să includă și părinții în interviu, acceptând și publicarea înregistrării video. Astfel, la cererea acestuia, părinții acestuia au ajuns subiect la comisia pre-vetting, mama și tatăl său răspunzând la mai multe întrebări timp de 2h legate de transferurile bănești pe care le-au făcut pe numele fiului. În timpul interviului s-au atins și strune sensibile, moment în care Chirtoacă i-a spus mamei sale: "Nu m-am gândit niciodată că o să fiu pus în situația de a adresa întrebări părinților. Nu mă simt bine moral. Mamă, eu știu că e greu, dar încearcă să răspunzi la întrebări". Chirtoacă a admis că a făcut în trecut confuzii cu referire la contul de depozit, contul de card și contul curent, omisiuni pe care le-ar fi corectat: Banii pe care îi primeam pe contul curent îi transferam pe contul de depozit.
Din rezultatul primei evaluări a lui Chirtoacă: Candidatul nu a declarat un cont bancar activ (EUR), pe care l-a deschis la 12 octombrie 2010 și l-a închis la 19 ianuarie 2022, în declarația sa cu privire la venituri și proprietate depusă la Comisia Națională de Integritate (în continuare “declarație anuală”), pentru anii 2012-2015. În această perioadă, candidatul primise transferuri de la părinții săi, care lucrau în străinătate, în valoare de 74.660 EUR. Candidatul era obligat să depună declarații începând cu anul 2012. În răspuns la întrebările scrise ale Comisiei în care a fost întrebat de ce nu a declarat acest cont bancar și în timpul audierilor în ședință publică, candidatul a explicat că la momentul completării declarațiilor sale anuale, nu existau mijloace bănești în contul bancar și, prin urmare, nu era necesar de a-l declara. Candidatul a declarat Comisiei că a început să declare conturi bancare cu sold zero începând cu 2016, imediat ce s-a familiarizat mai bine cu cerințele legale. Candidatul a mai menționat că mijloacele financiare din conturile deținute de el până a deveni proveneau exclusiv din veniturile părinților săi în timp ce aceștia lucrau în străinătate și „nu a fost
niciodată proprietar de facto al acestor mijloace. La audieri în ședință publică, candidatul a admis că prevederile îl impuneau obligația subiectului declarării să declare toate activele financiare indiferent de
valoare. El a menționat că, după ce a devenit judecător în 2016, s-a familiarizat mai mult cu prevederile legale relevante și a înțeles că avea obligația să declare contul bancar vizat.