Musteață: "Scopul acestor acțiuni este să compromită aderarea R. Moldova la UE, să deturneze procesele democratice și să mențină R. Moldova sub sfera sa de influență. Prima etapă a început în 2023, iar acum se încearcă realizarea a două etape. Avem informații că se pun în aplicare tentative de a compromite referendumul pentru integrarea europeană, de imixtiune în alegerile prezidențiale, precum și de denigrare a instituțiilor și candidaților politici care vor promova aderarea la UE

Se indică asupra unei strategii pentru 2024-2025 care vor include trei elemente principale: susținerea actorilor politici aflați sub control direct sau indirect ai Federației Ruse, distribuiți în trei categorii, care odată ajunși în Parlament urmează să servească intereselor ostile ale unui stat străin – Federația Rusă, actorii politici deschiși declarați pro-Federația Rusă, aceștia au legături directe și confirmate cu serviciile speciale, consultanți politici, grupuri criminale organizate, conducerea de la Kremlin și grupuri oligarhice

De asemenea, generarea mai multor crize cu magnitudini diferite în mai multe domenii ale vieții social-politice, planifică crize în domeniul economic, social, ciocniri sociale pentru a instiga la ură interetnică, crize de securitate sau ordine publică, inclusiv în Autonomia Găgăuză sau din stânga Nistrului.

Al treilea element important al scenariului sunt atacurile informaționale de amploare, pentru a amplifica efectul psihologic al crizelor, creând percepția că aceste crize sunt mai mari decât par. Utilizarea pe larg a rețelelor de socializare, în special canalele de Telegram și Tik Tok, tentative de a restabili și de a deschide canale TV pentru propagandă și plasarea în public a informațiilor false, dar cu impact mediatic major.

O altă direcție este amplificarea tendințelor radicale de natură separatistă în zona de sud a R. Moldova, în special UTA Găgăuzia. Federația Rusă mizează pe crearea falsă de dezbinare socială prin continuarea acțiunilor de compromitere a eforturilor a Chișinăului de apropiere de UTA Găgăuzia