„Inamicul a lansat mai întâi drone de tip „Shahed", pe care le-a trimis în două direcții diferite, în regiunea Kirovograd și regiunea Odesa. Astfel a încercat să disperseze concentrarea forțelor de apărare aeriană și să verifice pregătirea acesteia. Patru drone din regiunea Kirovograd au fost distruse. În același timp, inamicul a folosit aviația de pe teritoriul ocupat al regiunii Herson. Au fost lansate rachete X-59 spre regiunea Kirovograd, care au fost, de asemenea, distruse de forțele de apărare aeriană deasupra regiunii Dnepropetrovsk”, a spus Gumenyuk. În plus, ea a confirmat că o dronă rusească a traversat hotarul R. Moldova. „Una dintre drone, care a fost lansată spre Odesa, a efectuat diverse manevre și, evident, în mod provocator a efectuat o manevră de trecere a hotarului moldo-ucrainean. Noi am înregistrat trecerea frontierei și, după ce a zburat câteva zeci de kilometri acolo, drona s-a întors în spațiul aerian al Ucrainei și a fost distrusă de forțele de apărare”, a declarat secretarul de presă.