Marian: Un fost deputat a pus la îndoială cifrele pe care le-am zis la o emisiune referitor la suportul pentru fermieri. Vin mai jos cu câteva date concrete - în 2023, ajutorul alocat agricultorilor a atins o cifră de 2 miliarde lei, cel mai mare volum. Spre comparație, în 2021, fondul de subvenționare aprobat a fost de 1.1 miliarde. Pentru fermierii cei mai afectați de criză din 2022, statul a alocat 120 pentru fiecare hectar. Pentru cei mai afectați de seceta din 2023, statul va aloca în acest an aproape 2500 lei per hectar. Spre comparație, în România recent s-au aprobat recent subvenții de 100 euro (aprx. 2000 lei) la hectar. Nimeni nu poate să spună că nu susținem fermierii.
Slusari: Fă calcul din august 2021 pentru bugetul modificat pentru 2021 și bugetele 2022-2023 și ai să vezi că sunt puțin peste 4 miliarde lei în 2,5 ani, care ați alocat voi în cadrul acestui Parlament. Nu ați majorat voi fondul de subvenționare de 2 ori. Anul 2021 Fondul de subvenționare a fost de 1,535 mlrd lei, iar în 2023 cifra a ajuns la 1,9 mlrd . Fiecare poate calcula procentul creșterii și să compare cu procentul inflației, care doar în 2022 a fost peste 30 procente.
Atunci, în 2020 , în situația mai bună pentru sectorul agrar, autoritățile au alocat 300 mln lei în forma de compensații și au adus din România și au distribuit în 2 luni 6000 tone de motorină. Voi, în condițiile unei crize inedite de doi ani în agricultură, având deschidere fără precedent din partea partenerilor externi, ați găsit doar 250 mln pentru compensații și timp de un an nu puteți recepționa cadou de 4000 tone de motorină română. Radu, totul e trecător în viața asta. Tare nu vreau să ajungi în situația cănd în campania electorală și după următorul scrutin nici cu bicicleta nu ai să poți trece pe lângă fermieri.
Din aceeași ediție