Din aceeași ediție
Scos din mașină de mascați și pus cu fața la pământ: Un ucrainean suspectat de escrocherii de peste 1 mil. euro, reținut la Chișinău
Din culisele conferinței lui Putin. Jurnalist BBC: „A fost regizată, astfel încât președintele Rusiei să aibă dreptate în absolut orice”
Fracțiunea parlamentară BCS a propus audierea ministrei sănătății în plenul Parlamentului în legătură cu inițiativa legislativă cu privire la fuzionarea celor două instituții medicale de boli infecțioase
De cealaltă parte, Nemerenco publică poze cu condițiile din spitalul Toma Ciorbă: "S-ar putea să-mi fie rușine pentru marșul împotriva așa-zisei privatizări născocite a terenului Spitalului de Boli Infecțioase “Toma Ciorbă”. Dar la sigur îmi este foarte rușine pentru condițiile în care personalul medical al acestui spital activează și care le și oferă pacienților. Pacienților, care plătesc și întrețin acest sistem cu tot cu spitalele sale, multe din ele sub orice critică. În prima poză este un grup sanitar renovat deja al acestui spital (vă rog priviți atent cratița și ce scrie pe ea), toate sunt despre medicina modernă pe care mă asigurau profesorii de acolo că o fac".