▪️Totodată, Guvernul estimează în prezent care sunt prejudiciile cauzate de nelivrarea volumelor de gaze naturale contractate si solicitate in toamna-iarna 2022-2023.

▪️În plus, auditorii internaționali au confirmat informații semnalate anterior, dar care nu au atras atenția organelor de drept. Chiar de la înființarea întreprinderii mixte moldo-ruse au fost comise mai multe acțiuni ce ridică semne de întrebare privind legalitatea lor. De exemplu, este vorba de subevaluarea substanțială a rețelelor de transport a gazelor naturale, transmise de stat în anii 90 în capitalul Gazsnabtranzit, predecesorul Moldovagaz, în contul unei pretinse datorii de 50 de milioane de dolari SUA. Rețelele au fost transmise la prețul de bilanț și nu la cel de piață, în condițiile inflației galopante din anii ‘90. Mai mult, cu această sumă ar fi fost stinsă o datorie a malului stâng, în loc de pretinsa datorie a malului drept a Nistrului.