Maia Sandu: Am fost impuși să ne plângem durerea pe ascuns, azi putem să o facem deschis, fiecare are pe cineva care a fost deportat. Să povestim despre ei, să spunem la ce orori au fost supuși. Zeci de mii de oameni au fost deportați de către URSS, dintre care 1/3 copii sub 15 ani.

URSS a mai organizat și foametea aici. În medie, peste 400 de oameni mureau de foame în fiecare zi.

Deportările aveau un scop - să curețe Moldova de intelectuali, de gospodari, și oricine care nu era de acord cu regimul. Așa au vrut să construiască totalitaristmul fără obstacole. Așa au încercat să îi decapiteze pe cei mai înțelepți și harnici. Nu erau bandiți, dar erau temelia țării - primarii, preoți, medici, profesori, țărani cu gospodării frumoase. Erau copii declarați dușmani ai poporului, care nici măcar nu mergeau la școală. Să le onorăm memoria și să continuăm procesul de reabilitare, chiar dacă nu vom putrea compensa niciodată pierderioe.

Federația Rusă, moștenitoarea de drept a URSS, nu și-a asumat niciodată despăgubirea cetățenilor supuși deportărilor, este cinic și rușinos că mai avem în Parlament și în poziții de răspundere oameni care elogiază trecutul sovietic. Când știi că părinții și bunicii au fost duși la pierzanie, cum să lauzi călăul?!

#Deportari #Valul2deportari #DeportariInBasarabia