Întrebată de ce evenimentul a fost organizat, totuși, la Chișinău, și nu la Comrat, Vlah a precizat că a trebuit să mulțumească diplomaților, dar și oamenilor de afaceri, pentru contribuția adusă de aceștia în Găgăuzia.
Anterior, presa a scris că Vlah ar avea o garderobă care costă mii de euro. De cealaltă parte, ANI a refuzat inițierea controlului averii Irinei Vlah, a cărei „garderobă de elită” a ajuns în atenția publică.
Din aceeași ediție
Premierul României a anunțat deblocarea primei tranșe din grantul de 100 de milioane pentru R. Moldova
Politica bugetar-fiscală pentru anul 2024, aprobată de către Parlament în prima lectură
💶 În document este prevăzut impozit de 6% stabilit pentru veniturile investiționale ale persoanelor fizice sau impozitarea cu TVA a vânzării autoturismelor
💲Amenzi usturătoare pentru întreprinderile care mint în privința costurilor de producție și își umflă nejustificat veniturile
🚗 Deputat PAS, nemulțumit că mașinile electrice vor achita taxa pentru folosirea drumurilor. Reacția ministrului de Finanțe: modificarea propusă are drept scop asigurarea respectării principiului echității fiscale.