Maia Sandu: Proiectul nostru de țară și obiectivul nostru este ca Moldova să fie până în 2030 membru cu drepturi depline al familiei europene. Europa este mai mult decât o lozincă politică, Europa este un mod de viață, un vis care trebuie să devină realitate și este șansa poporului nostru să trăiască în pace, în liniște și în belșug. Acest vis depinde de fiecare dintre noi. Acest vis a fost clădit de bunicii și părinții noștri, care acum 34 de ani, pe 27 august, au revendicat dreptul la libertate, unitate națională și la un viitor european.



Maia Sandu: Unii, timp de 34 de ani au încercat să ne blocheze viitorul, să ne dezbine, să ne țină în sărăcie, să ne șantajeze, au vrut să fim dependenți, au vrut să înghețăm, să cădem. Dar noi am rezistat!



Maia Sandu: Nu suntem nici cei mai buni, nici cei mai răi. Nu trebuie să ne rușinăm, dar nici să exagerăm meritele noastre. Îmi doresc să ne apreciem pentru ceea ce suntem. Știm să fim ospitalieri, dar știm și să punem piciorul în prag când ni se încalcă demnitatea. Sărim în ajutor când este nevoie și împărțim cu frații bucata de pâine. Știm toate aceste lucruri, ele înseamnă Moldova. Cu ele, vom îmbogăți și întări Europa.



Maia Sandu: Și aș vrea să schimbăm modul în care vedem Moldova. Să ne respectăm, să fim mai buni unii cu alții.



Maia Sandu: Uniunea Europeană nu pune la îndoială că unicul stăpân în Moldova sunt moldovenii.



Azi, pe 21 mai 2023, ne-am adunat pentru a spune într-o singură voce că moldovenii sunt europeni și că peste 7 ani trebuie să devenim membri UE.



Tinerii care azi încep facultatea de medicină trebuie să fie medici într-un stat european.



Agricultorii care azi sădesc o livadă de nuci vor culege prima roadă bogată într-o țară europeană.



Cei care se nasc azi să meargă în clasa întâi ca cetățeni europeni.