Din aceeași ediție
Prejudiciul de 800 000 de lei pentru Domnica Manole. Colegiul civil, comercial și de contencios administrativ al Curții de Apel Chișinău nu a dat curs plângerii Ministerului Justiției și Procuraturii Anticorupție, care au contestat suma prea mare drept despăgubiri pentru Manole, după ce s-a constatat că a fost hărțuită și urmărită ilegal de procurori în așa-numitul dosal al referendumului, în perioada guvernării lui Vladimir Plahotniuc. Curtea de Apel a decis că Ministerul Justiției și Procuratura Anticorupție nu și-au motivat suficient de bine contestația și le-a oferit încă 15 zile pentru a-și motiva mai bine cererile de apel
Washingtonul dezvăluie arsenalul său nuclear și cere Rusiei să facă la fel. La 1 martie, Statele Unite aveau desfăşurate în total 662 de rachete balistice intercontinentale - o cifră care include rachetele de la bordul submarinelor şi bombardierelor - dotate cu 1.419 focoase nucleare şi 800 de lansatoare, se arată într-un comunicat al Departamentului de Stat american
Atac aerian „de intensitate excepțională” asupra Kievului: Rușii au lansat zeci de rachete și drone; Ucrainenii spun că au doborât toate cele 18 rachete, inclusiv 6 rachete hipersonice Kinjal
Secretarul General al Guvernului, Artur Mija, a oferit în cadrul unei conferințe de presă detalii privind Adunarea „Moldova Europeană” din 21 mai, ora 11.00:
▶️ siguranța oamenilor la Adunarea „Moldova Europeană” este în prim plan, inspectoratul de poliție, instituțiile statului vor preveni orice încercare de violență și vor asigura ordinea și liniștea
▶️ harta parcărilor amenajate pentru mijloacele de transport: