În 2017, după ce a devenit președinte, Trump s-a întâlnit cu Cohen la Casa Albă. La scurt timp după aceea – pe parcursul a 10 luni – Trump a început să îi trimită lui Cohen cecuri din partea unui trust care mangeria bunurile sale – Organizația Trump – și, mai târziu, din propriul cont bancar. Aceste cecuri au fost înregistrate ca „taxe juridice”, dar Cohen susține că erau, de fapt, rambursări pentru plata sumei de bani către Daniels.
Registrele de plată, păstrate și întreținute de Organizația Trump, erau registre comerciale false. În realitate, nu a existat niciun acord pentru angajare (a avocatului), iar avocatul A (Cohen) nu a fost plătit pentru serviciile juridice prestate în 2017. Inculpatul a făcut ca registrele de afaceri ale entităților sale să fie falsificate pentru a masca și comportamentul său infracțional și al altora”, spune rechizitoriul. În timp ce plățile pentru cumpărarea tăcerii cuiva nu sunt în mod normal ilegale, cheltuirea de bani pentru susținerea unei campanii prezidențiale, fără dezvăluirea acestor sume, încalcă legea federală privind finanțarea campaniilor electorale.
Numeroși experți juridici, aliați, dar și critici ai lui Trump, cred că legătura dintre falsificarea registrelor contabile și încălcarea legii electorale va fi dificil de demonstrat.
Din aceeași ediție