Oficial e limba română! Președinta Maia Sandu a promulgat legea care prevede excluderea „limbii moldovenești” în toate legile R. Moldova și înlocuirea cu "limba română"
Maia Sandu: Cei care ne-au zis decenii la rând că noi, cetățenii Republicii Moldova, vorbim limba „moldovenească” și nu româna - au urmărit un singur lucru: să ne dezbine. Și aceasta pentru că, odată ce ai divizat un neam, îl poți subjuga și controla mai ușor. Un popor dezbinat nu reprezintă o forță unită, care să se poată proteja. Nu de lingvistică și-au bătut capul cei care au încercat să ne divizeze, ci de cum să țină blocată Moldova într-o veșnică ceartă națională. Sunt convinsă că limba română trebuie și poate să fie catalizatorul consolidării societăţii noastre, iar pentru aceasta ea trebuie să fie respectată şi, bineînţeles, să fie însuşită şi vorbită de către toţi cetăţenii noștri. Mă bucur mult când întâlnesc astăzi tineri de diferite etnii care vorbesc foarte bine limba română. Noi toți putem sprijini acest efort pentru ca, uniți, să ne îndreptăm energia spre construcția unui viitor comun în Uniunea Europeană, acolo unde toate limbile sunt respectate și protejate.