Congresul MAN-ului lui Ivan Ceban a fost „o ședință operativă” extinsă a Primăriei Chișinău. La primul Congres al formațiunii au participat:
În timp ce Ceban își ținea un discurs, în primul rând s-au așezat cei mai de încredere oameni ai săi din primărie: viceprimarul Ilie Ceban, cel care semnează practic toate autorizațiile de construcție, dar și consilierul pe dezvoltare economică Vladimir Mitru, Natalia Ixari, consiliera pe comunicare a primarului, viceprimara Olga Rusu care de asemenea a stat în primul rând.
Ceva mai discret, din rândul al doilea, a participat la lucrările congresului, secretarul interimar al Consiliului Municipal Chișinău, Adrian Talmaci care este des acuzat de unii consilieri că face jocurile primarului Ion Ceban în consiliu, Andrei Păvăloi, șeful interimar al Direcției Educație, Tineret și Sport al Primăriei, Boris Gîlcă - șeful Direcției generale asistență medicală și socială.
În public au mai fost remarcați 3 consilieri socialiști. La Congresul MAN au participat Grigore Bejenaru și Oleg Șerepitco, care s-au așezat împreună undeva în spatele sălii. Cel de-al patrulea consilier municipal care a participat la lucrări este Serghe Afanasenco. Fost membru al fracțiunii PSRM, Afanasenco a asigurat votul de aur al inițiativei primarului Ion Ceban de a oferi dreptul de folosire a toponimului Chișinău postului de radio, „Radio Chișinău”. La ședință a fost văzut și deputatul Gaik Vartanean (în centru cu cravată roșie), un apropiat al primarului Ion Ceban, la fel ales din partea socialiștilor și căruia PSRM i-a cerut să-și depună mandatul