Din aceeași ediție
Marcel Spatari: „Îndemn toți cetățenii să se înregistreze pe compensatii.gov.md. Peste 3 mii de familii au depus deja solicitări”
Deputatul Marian amintește că începând cu 1 octombrie 2022, a intrat în vigoare legea privind reforma ajutorului social, prin care care se va elimina gradual ajutorul social celora apți de muncă care nu lucrează. După cum urmează:
după 6 luni de neangajare în câmpul muncii, ajutorul se reduce cu 20%;
după 9 luni, se reduce cu 40%;
după 12 luni , daca nu au activat deloc, sau dacă nu au activat ca zilier în agricultură măcar 40-60 zile în ultimul an, vor pierde ajutorul social, cu excepția cazurilor în care în familie sunt persoane cu dizabilități.
Statul va fi mai puțin generos cu cei care pot să lucreze, dar nu vor. De lucru este.