Dezvoltatorii platformei îi dau replica și îi explică că, de fapt, informația se introduce în fiecare seară, conform datelor noi venite din țară: "Normal că 84 x 3 nu se introduc instantaneu, durează vreo 30 min. Între timp dacă apelezi graficul el îți arată în acea zi o cifră mai mică care crește până cele toate 84 de ocoale sunt introduse.
Parcă nimic serios aici, până când se găsesc așa oameni să interpreteze că lemne nu mai sunt.
Un fost prim-ministru care stă rău cu logica. Câte odată mă mir cum așa oameni ajung în așa funcții înalte.
Din aceeași ediție
Cât costă „protestatarii” lui Șor? „500 de lei, dar tot cu Maia Sandu țin”; „Doar 150, mai bine mă duceam la lucru”
„Ia uite WC-ul, la 20 de metri”. Poliția acuză protestatarii din corturile de la Parlament că „au un comportament antisocial”
Năstase, din nou atac la Maia Sandu și PAS la emisiunea lui Gheorghe Gonța de la N4:
Acesta spune că închiderea a câteva școli și instalarea a 3 camere de filmat în patru colțuri nu se cheamă reforma Educației, precum se lăuda pe timpuri Maia Sandu
Năstase: După ce vor pierde puterea, unii membri ai PAS-ului vor ajunge la pușcărie
Năstase susține aceleași idei ca și Ilan Șor și Igor Dodon: Maia Sandu trebuia să meargă la Moscova să negocieze prețul la gaz, în locul vicepremierului Spînu.