Din aceeași ediție
Guvernul se clatină. După gafa de ieri a ministrei Cantaragiu, tot ieri ministrul Gaibu s-a arătat nemulțumit de modul cum informează presa. "Astăzi a fost lansat PARE 1+2, dar nimeni din presă, NIMENI nu a contactat ministerul ca să întrebe detalii despre program, către cine este orientat sau unde se poate de obținut informații....Astăzi, ca o foaie de turnesol, s-a developat calitatea informării cetățenilor....". __Sigur că da, presa e de vină 😀
Apropo, programul Pare 1+2 a fost elaborat ca urmare a evaluării programului anterior de atragere a remitenţelor în economie. Beneficiarii Programului vor putea obţine suportul financiar în două etape:
▪️ În prima etapă, finanțarea nerambursabilă se va acorda în baza „Regulii 1+1”, adică fiecare leu investit din remitenţe va fi suplinit cu un leu din cadrul programului, iar valoarea maximă a grantului nu va depăşi 250 000 MDL;
▪️ În a doua etapă, suportul financiar nerambursabil pentru afacerile în creștere se va acorda în baza „Regulii 1+2” și va fi destinat beneficiarilor care au implementat cu succes proiectul investițional din prima etapă. Finanțarea nerambursabilă în baza „Regulii 1+2” va fi acordată în valoare de până la 500 000 MDL