Contractul de la Termoelectrica, motiv de dispută. Alexandr Slusari susține că președinta Sandu „a fost dezinformată de Spînu și a devenit avocata companiei unui oligarh rus „Silovîie Mașinî”, care a câștigat licitația de la Termoelectrica privind repararea turbinelor. Lucrări de circa 13 mln euro, bani din creditul Băncii Mondiale. În timp ce Sandu a declarat că „Silovîie Mașinî” e singura opțiune pentru astfel de lucrări, pentru că tot ea le-a proiectat inițial, Slusari susține că există o variantă alternativă în România
Replica lui Radu Marian pentru Slusari: „În primul rând, această companie nici NU a participat la licitație. În al doilea rând, aflați cine stă în spatele acestei companii și veți găsi lucruri interesante. Vedeți dacă nu cumva acești șmecheri sunt din fostul anturaj lui Plaha, foști politicieni cu studii dubioase. Mai mult decât atât, acești băieți au încercat și câteva tentative de corupere. Soluții ideale aici nu sunt. Nu există nicio ofertă care ar face lucrările cap-coadă la ÎS „Termoelectrica”. Aceste blocuri au fost montate de Silovîie mașinî încă în anii 1970 și nicio altă companie serioasă nu s-a oferit să vină să le repare.”