Noi am oprit orice disbursări către compania care e beneficiar de royalty. Ne asumăm o parte din riscuri și chiar să ajungem în arbitraj internațional. Cu cât mai repede ne mișcăm cu noua tehnnologie, cu atât mai repede vom întrerupe obligațiile cu aceste companii.

Am vizitat România. Colegii de acolo nu depășesc 0.26 euro cenți pentru această taxă de royalty. La noi sunt 13.6 euro. Acest cost e din 2014. În 2000 era 1,6 euro per pașaport. În 2010 a crescut la cca 6 euro. Apoi la 13.6 euro.