🚦 Cererea lui Dodon împotriva ZdG, scoasă de pe rol. Judecătoria Chișinău, sediul Centru, a decis miercuri, 6 octombrie, scoaterea de pe rol a cererii de chemare în judecată depusă de Igor Dodon, fostul președinte al R
(...) Moldova, împotriva Ziarului de Gardă. După ce, în 2020, fostul șef al statului s-a adresat în instanța de judecată nemulțumit de câteva fraze din ancheta „Vacanțele de lux ale președintelui”, fiind și primul șef de stat care a acționat în judecată redacția ZdG, avocatul acestuia s-a prezentat doar la prima ședință din proces, iar Dodon – la niciuna. La ultimele două ședințe, nici reprezentantul legal al fostului șef de stat nu s-a prezentat, nejustificat. În aceste condiții, instanța a dispus scoaterea cererii de pe rol