Din aceeași ediție
Paturi COVID19. Ceea ce vă spuneam acum 1 săptămână - autoritățile confirmă abia azi - în Chișinău s-au eliberat mai multe paturi COVID19. Sunt libere peste 600. Amintesc, la începutul stării de urgență - rata de ocupare scăzuse sub 40% la centrul COVID19
Aproape 2 milioane de lei - salariul ridicat de către guvernatorul BNM (cca 16 mii Euro/lună). Ce avere declară Octavian Armașu. Acesta, împreună cu soția sa are în proprietate peste 170 de terenuri agricole, patru dintre ele cumpărate de la începutul anului 2020 și până în prezent. La capitolul imobile, Octavian Armașu indică un apartament cu o suprafață de peste 100 metri patrați estimat la peste două milioane de lei, dar și alte bunuri în valoare totală de peste 800 de mii de lei
Declarațiile lui Krasnoselski la Moscova: Regiunea transnistreană este pașnică, dar are armată capabilă să apere
Situația la hotarul ucrainean rămâne încordată. De cealaltă parte,
✈️ Forțele Aeriene Regale Britanice NATO au început pregătirile pentru dislocarea în România.
🧨 Și SUA au transmis un mesaj rușilor: În câteva ore a transferat sisteme de rachete în România.