CUM CĂLĂTORIM ÎN UK după Brexit? „Conform noilor reglementări anunţate de Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, începând cu 1 ianuarie 2021, cetăţenii români vor putea intra pe teritoriul Regatului Unit pentru şederi de scurtă durată (ex. în scop turistic, în vizită etc.) pentru o perioadă de până la 6 luni într-un an, fără a avea nevoie de o viză de intrare. Cetăţenii români care doresc să muncească în cele 6 luni trebuie să obţină, în prealabil, o viză de intrare. Intrarea pe teritoriul Marii Britanii se va face în baza cărţii de identitate doar până pe 30 septembrie 2021, ulterior fiind necesar paşaport. Românii înscrişi în programul EU Settlement Scheme vor putea să intre în Marea Britanie folosind documentele naţionale de identitate până la data de 31 decembrie 2025”, a comunicat Ministerul român al Afacerilor Externe