Din aceeași ediție
ROMÂNIA, ÎNCĂ UN AJUTOR pentru MOLDOVA. Românii scot bani din fondul de rezervă, pentru a ne ajuta din nou în lupta cu COVID19. E vorba de cca 10 mln de Euro
LEGILE PE BANDĂ rulantă. PAS va contesta la Curtea Constituțională Legea cu privire la ANI, votată de PSRM-Șor: Prin modificarea Legii cu privire la ANI, „toate dosarele socialiștilor urmează a fi încetate, iar averea obținută ilegal – păstrată”
Prăbușire pentru sectorul avia: Zborurile efectuate în 2020, cu 70% mai puține decât anul trecut
Surpriză neplăcută pentru moldovenii din Franța. Poliția franceză a declarat drept contrabandă cca 500 de colete trimise de către conaționalii din țară, iar apoi le-au distrus. E vorba de 1,2 tone de mâncare și alcool. Țigările au fost confiscate. Moldovenii de acolo s-au revoltat, deoarece francezii ar fi făcut un abuz: __Produsele sunt pentru utilizare personală, nu pentru vânzare
🔴 PROST DOCUMENTATĂ. CC a respins cererea lui Țîcu de a suspenda până la examinarea în fond, legea cu privire la funcționarea limbilor vorbite pe teritoriul R. Moldova: deputatul nu a prezentat argumente prin prisma „eventualelor prejudicii şi consecinţe negative iminente şi ireparabile ale aplicării Legii contestate”.