🔥 REPLICA LUI PLATON. Amintesc, că, după ieșirea lui Platon din închisoare, recent, CNPF ar fi decis să instituie administrare specială la MoldAsig
(...) Asta după ce un acționar cu 5% a reușit să controleze în scurt timp peste 65%. La ușă, reprezentanții ar fi fost întâlniți chiar de Platon, care a blocat intrarea în MoldAsig. CNPF a cerut ajutorul organelor de drept. De cealaltă parte, Platon îl acuză pe Plahotniuc că l-a deposedat ilegal de acțiunile companiei atunci când a fost reținut
(...) Momentul interesant vine ulterior: 3 companii din cele șase, la scurt timp au luat credite de la două bănci comerciale (care ar fi fost controlate atunci tot de Platon) din R. Moldova asigurând cu bunurile companiei de asigurări întoarcerea creditelor. Într-un final, cele 3 firme nu ar mai fi returnat creditele și banii ar fi fost luați forțat de către bănci de pe conturile Moldasig. "Așa Veaceslav Platon a cumpărat Moldasig tot cu banii Moldasig", scrie Deschide.md, care publică aici și mai multe ordonanțe ale procurorilor