30 de mii Euro pentru Parfumuri
În august 2013, Rowallan Overseas a transferat aproape 30 de mii de euro companiei franceze Taizo Parfumerie SAS, care deține un magazin de produse cosmetice rare în oraşul Cannes de pe Riviera franceză. La detalii plată a fost trecut: „Invoice for Olesea Munteanu”, fosta director Executiv la Asociația Oamenilor de Afaceri, în prezent administrator Gemenii. Aceasta a negat că ar fi făcut asemenea cumpărături și că ar fi vorba de un card pe companie: Știu că erau cheltuieli de deplasare, achitări prin hotel. Dacă mergeam în grupuri mai mari, eu ca asistent financiar achitam multe costuri. Ceea ce pot să vă spun cu certitudine este că, eu nu am cheltuit acești bani în scopuri personale, a spus Munteanu.