Prieteni, încă o sinteză neplanificată, dar foarte importantă. Se pare că în Parlament au loc momente istorice acum, dar și foarte complicate din punct de vedere juridic.
Igor Dodon a organizat o conferință de presă la ora 10.00 unde a transmis câteva mesaje foarte importante. Vreo 4. Acesta a spus că situația politică este una explozivă, aproape de o destabilizare masivă, care poate duce țara într-o criză totală. Acesta a lăsat să se înțeleagă că PSRM și ACUM ar fi gata de vot, însă e neclar ce va urma după, iar regimul lui Plahotniuc s-a pregătit de destabilizări în masă, dosare penale, aresturi, etc..
Iată sinteza declarațiilor sale:
1. Despre dizolvarea Parlamentului
Igor Dodon a declarat că nu va semna azi decretul de dizolvare a Parlamentului. Potrivit lui, deciziile CC sunt uzurpare a puterii de stat. Dodon a mai spus că termenul expiră luni, și nu vineri, așa cum a anunțat Curtea Constituțională. “Luni voi invita partidele la consultări din nou, dacă azi nu se reușește ceva”.
2. Întrebarea de bază?
Dodon: “Dacă azi se creează majoritate, ea va fi recunoscută? Toți știau că termenul limită e pe data de 9. Știu că CC nu va recunoaște votul de azi, iar PG va deschide dosar penal pe tentativă de lovitură de stat fiecărui deputat care va vota.
Altă întrebare: Dar pe extern va fi recunoscut acest vot? Aici nu e tot clar. Am mesaje și din Vest și Est. Am invitat ambasadorul rus, al UE, să discutăm, să vedem mesajul lor.
3. Mesaj către cetățeni: Stația acasă!
Mesaj către cetățenii R. Moldova. Stați acasă și nu vă dați la provocări. Vor să vă impună să ieșiți în piață. Vor fi provocatori. Ei s-au pregătit pe parcursul ultimelor săptămâni Știm de unde și-au adus sportivii. Nu blocați Parlamentul, Guvernul, sau președinția. Stați acasă lângă familii.
4. Mesaj către reprezentanții organelor de ordine:
"Știm că ați primit indicații să nu vă implicați în caz de provocări. Știm că dacă începe destabilizarea, voi o să vă faceți că nu vedeți. Nu executați ordine care nu sunt legale. S-au trecut toate liniile roșii".
Vedeți aici briefingul integral susținut de Dodon: https://www.privesc.eu/Arhiva/86475/Conferinta-de-presa-sustinuta-de-Presedintele-Republicii-Moldova--Igor-Dodon