LIVE Vineri, 10 iulie 2026
Buletin de știri zilnic

Știri atent selectate
Ediția de după-amiază · 16:49

🌳 Protest în fața Ambasadei Statelor Unite ale Americii din capitală. Mai mulți activiști au manifestat împotriva deciziei autorităților de a vinde terenul fostului Stadion Republican reprezentanței statului american, pentru a construi un nou sediu

(...) Protestatarii susțin că trebuie pe locul în cauză trebuie să fie parc și afirmă că vor organiza astfel de măsuri o dată pe săptămână, în fața unei instituții responsabile de deciziile în acest proces

🇪🇺 Maia Sandu, la Bruxelles: „Pentru a ne transforma aspirațiile în realitate, avem nevoie de mai mult sprijin din partea UE”

⏰ Dana Munteanu este noua secretară a Comisei Electorale Centrale

🇺🇦 Șeful NATO, vizită-surpriză la Kiev: Voi fi foarte sincer, nu am livrat ce am promis. Lucrurile se vor schimba de acum înainte

🧰 Șefa statului i-a dat zilele trecute, pe scena Sălii cu Orgă, titlul onorific de ,,Artist al Poporului” vioristei Alexandra Conunova

(...) „Este un titlu binemeritat, Alexandra este nu doar o mare artistă a poporului nostru, ea este admirată și dincolo de hotarele țării noastre”, a menționat Președinta

Ediția de după-amiază · 16:36

🔑 Slusari a decis să demonteze un fals promovat de motoare ale lui Șor, Plahotniuc și Platon:

Slusari: Diferite "motoare" ale lui Șor, Plahotniuc și Platon încearcă cu orice preț să le bage în capuri cetățenilor noștrii un sîngur narativ - cel mai ieftin gaz era , este și va fi de la Gazprom, iar Energocom permanent cumpără gazul rusesc de la intermediari, care îl vinde pe urmă mult mai…

Ediția de după-amiază · 16:31

💶 „15 minute de pozor [rușine – n.r.], dar pe urmă ești milionar”. Primarul din Ocnița a mărturisit în instanță cum a fost ademenit să adere la „Renaștere”

(...) Primarul orașului Ocnița, Victor Artamaniuc, căruia i s-au propus 50.000 de dolari ca să părăsească Partidul Socialiștilor și să adere la Partidul „Renaștere” a depus mărturii în procesul de judecată al deputatei Irina Lozovan și al soțului ei, Pavel Gîrleanu, scrie Radio Europa Liberă Moldova

Ediția de după-amiază · 13:28

🔑 Vicepreședinta Radei Supreme, la Chișinău: „Pentru noi, e important să fie pace și securitate și în Ucraina, și în Moldova”

🔑 Slusari: Cer autorităților RM să reacționeze la informația că un asociat cu Vaja Jhashi ar fi atacat raider terminalul de grâne din portul Odesa

📟 Presiunea internauților a dat „roade”: Jah Khalib nu va cânta la concertul din Moldova. După ce o bună parte din moldoveni au decis să boicoteze participarea acestui interpret la un festival de amploare, organizatorii au anunțat că „performanța lui Jah Khalib a fost anulată”

(...) Moldovenii s-au revoltat după ce artistul a declarat în cadrul unei emisiuni că unul dintre „motivele” violurilor ar fi „îmbrăcămintea nepotrivită” a femeilor

🇫🇷 Gerard Depardieu a fost reținut la Paris din cauza acuzațiilor de agresiune sexuală. Nu este la prima abatere

🇬🇪 Aproximativ 20.000 de participanţi la un ”Marş pentru Europa”, la Tbilisi, împotriva legii ”influenţei străine”

Ediția de prânz · 11:41

🚨 Începând cu data de 1 mai, regulile de acces în Aeroportul Internațional Chișinău vor fi modificate. Începând cu data de 1 mai curent, în interiorul Aeroportului Internațional Chișinău vor avea acces numai persoanele care au bilete de zbor și urmează să aibă o călătorie

(...) Astfel, ceilalți cetățeni, care sunt însoțitori sau așteaptă pasagerul, vor trebui să se afle în exterior

Ruslan Galușca, șeful Poliției de Frontieră: Această măsură este impusă pentru securizarea apărării aeronautice și pentru a evita anumite situații neplăcute care ar putea interveni.

Ediția de prânz · 09:14

🔑 BCS va ataca la CC legea privind pilotarea votului prin corespondență. Batrîncea: Este un proiect care încalcă Constituția RM

🇪🇺 Comisarul european Johannes Hahn, așteptat la Chișinău pe 9 mai: va ține un discurs în PMAN

📺 Mari companii occidentale, acuzate de eurodeputați că finanțează prin publicitate mass-media pro-rusă din Serbia și Bulgaria

(...) Un grup de parlamentari europeni cere marilor companii occidentale să își revizuiască politicile de publicitate prin care finanțează, conștient sau nu, mass-media pro-rusă din Serbia și Bulgaria. “Banii respectivi sunt folosiți pentru a răspândi dezinformarea”, se arată în scrisoare. 15 mari companii sunt expres nominalizate. Printre acestea se numără Lidl, Delhaize (Mega Image), Procter & Gambler, Coca-Cola, Heineken, L’Oréal, Bosch, Samsung și Amazon. Ele sunt criticate pentru că “finanțează dezinformarea pro-rusă în Balcani, mai exact în Bulgaria și Serbia” prin intermediul publicității cumpărate de la organizațiile mass-media filoruse, scrie Biziday

🇺🇦 Kievul se retrage „parțial” din Convenția privind drepturile omului în timpul războiului

💣 "Libertatea din Rusia". Doi jurnalişti ruşi, arestaţi de regimul lui Putin. Cei doi sunt acuzaţi că au lucrat pentru echipa lui Navalnîi

🇪🇺 Pe 28 aprilie s-au împlinit 10 ani de când moldovenii merg fără vize în UE. Potrivit IPRE, statisticile spun că între timp:

2.544.152 de cetățeni au călătorit în UE

31.366.295 de traversări ale frontierei moldo-române au avut loc

Peste 270 de milioane de euro au fost economisiți

Ediția de seară · 17:53

🚨 Primărița lui Șor de la Orhei a tărăgănat ancheta în cazul Anei-Maria? Cernăuțeanu: ar putea fi trasă la răspundere

✂️ Igor Dodon își va pune panglica Sf. Gheorghe și în acest an, pe 9 mai, declarând că „Curtea Constituțională nu interzice acest lucru”

📺 Fosta procuroare Victoria Furtună s-a plâns la Consiliul Audiovizualului pe faptul că jurnalistul Alex Cozer a numit-o "unul din cei mai corupți procurori" la o emisiune, fără probe și fără existența unei hotărâri de judecată

(...) Ultimul a recunoscut eroarea. Doar 3 membri ai CA au susținut sancționarea din numărul minim necesar de 4 (min 20). Astfel, postul Jurnal TV nu a fost sancționat material. Furtună și-ar mai fi dorit ca CA să suspende licența JurnalTV, deși conform procedurii acest lucru nu era posibil, deoarece nu s-au epuizat toate treptele de sancționare

🧰 Delegația RM în CUC a respins categoric pretenția Tiraspolului de a crea un nou post militar, pe malul drept al Nistrului

🔌 Blocul „Împreună” condamnă revocarea din funcție de primar al orașului Căușeni, a lui Anatolie Donțu: Vom contesta orice decizie abuzivă din partea CEC-ului

🇨🇳 Factorii "negativi" se acumulează în relaţiile dintre SUA şi China, avertizează ministrul de externe Wang care a avut o discuţie de cinci ore cu Blinken

(...) Secretarul american de stat se va întâlni vineri cu preşedintele Xi Jinping

🇺🇸 O agenţie americană a restabilit regulile emblematice privind neutralitatea internetului, anulate de administraţia Trump

📸 Fotografia zilei: Casa construită pe acoperișul unui bloc. Pretura Centru oferă detalii despre casa construită pe acoperișul unei clădiri: Construcția este ilegală

Ediția de prânz · 12:27

💰 Părinții, care își mută copilul dintr-o școală care are sub 50 de elevi, vor primi indemnizații de la stat

🚗 „Bentley”, „Porsche” și „Land Rover”, cele mai SCUMPE mașini importate anul trecut în R. Moldova: Top cinci mărci de autoturisme preferate și statele din care cetățenii R

(...) Moldova cumpără cele mai multe mașini

❗️ Popșoi, întrebat dacă Vasnețov a fost convocat în cazul „curierilor” lui Șor: „Are deja abonament la MAE”

📲 Proprietarul chinez al TikTok-ului sfidează SUA și anunță că nu are de gând să vândă aplicația

Ediția de prânz · 09:31

🇸🇪 Suedia, 120 de mii de euro pentru a contracara dezinformarea legată de alegeri în R. Moldova

🇪🇺 Maia Sandu îi invită pe toți cetățenii în PMAN de Ziua Europei: Sărbătorim năzuința noastră de a face parte din familia UE

Ediția de seară · 18:19

💶 Percheziții la doi procurori într-un dosar de îmbogățire ilicită. Potrivit materialelor administrate, persoanele vizate, activând în funcțiile de procurori, au dobândit și deținut bunuri înscrise formal pe persoane terțe, precum și au efectuat cheltuieli valoarea cărora depășesc veniturile legal obținute cu 1,2 milioane de lei

✂️ Chișinăul confirmă: Dmitrii Constantinov a rămas fără pașaport diplomatic, după ce s-a întors de la Moscova

🕯 Fiecare cu flacăra sa: Focul haric va fi adus la Chișinău de Mitropolia Basarabiei, dar și de cea a Moldovei

💣 Martor din partea acuzării în dosarul „kuliok” nu s-a prezentat la ședință: Este vorba despre ex-consilierul lui Plahotniuc, care pornea „combainul” la parlamentarele din 2019

(...) Adrian Radu urma să facă depoziții în calitate de martor din partea acuzării, însă, nu a mai ajuns în fața magistraților pe motiv că este plecat din țară

⚔️ Omorul Anei-Maria, săvârșit la o oră după depunerea plângerii. Cernăuțeanu: Crima a fost comisă imediat după răpire

💰 Plățile fără numerar devin din ce în ce mai populare în Republica Moldova, aproximativ 40% din populație alegând să facă tranzacții digitale

(...) Statisticile din anul trecut arată că Republica Moldova a înregistrat un număr record de peste 188 de milioane de asemenea tranzacții, în creștere cu peste 35% față de anul 2022. Această creștere este motivată de principalele avantaje ale plăților digitale, se arată în datele oficiale

🧨 Primarul Capitalei, Ion Ceban: Cazul primarului de Căușeni este unul foarte grav. Într-o țară care vrea în UE, nu trebuie să existe astfel de practici

❗️ Usatîi: Corupția în Moldova este ca un cancer, de care trebuie de scăpat „prin intervenție chirurgicală”

🇪🇺 UE limitează plățile în numerar la 10.000 de euro. PE a adoptat noi norme pentru combaterea spălării banilor

🇺🇸 Nouă gafă a lui Joe Biden. Preşedintele SUA a citit de pe prompter indicaţia „pauză”

🇫🇷 Președintele Franței, preocupat de soarta R. Moldova. Emmanuel Macron optează pentru un SCUT antirachetă european, care să protejeze și R

(...) Moldova